Acum cinci ani. Sacoșu Turcesc. Top10. 96 de ore.
Limită de nadă: 80 kg. Exclusiv boiliesuri. Nădire doar din cobră.
Ne hotărâm să abordăm partida în doi, cu doar 50 kg. În stilul meu caracteristic, cu resurse la pragul minim, să nu mori de plictiseală, să te automotivezi s-o scoți, cumva, la capăt.
Începem greoi, după o vreme forțăm și la jumătatea concursului, după două nădiri mai consistente, ne instalăm lideri pe sector și la general. Din a doua seară și până în a treia, ne consolidăm poziția și ne detașăm.
În același timp, am început să realizez că nu ne putem menține poziția până la final. De ce?
Crapii mari, în speță salontele și oglinzile sărite de 15 kg pe care le vizam, le capturam doar de pe centrul patului de nadă. Aici, se instalau numai dacă aveau pe ce. Adică, bile la greu…
Trebuia format un pat masiv de nadă și dacă aveai norocul să se instaleze pe el, urma etapa de întreținere a acestuia, în speranța reținerii lor în zonă. Parcă singurul lor scop era să păzească de intruși bilele pe care se instalau! 🙂 Mai și glumesc!
Intrușii fiind comunii de talie mult mai mică. Acum, dacă erai neinspirat și alegeai nepotrivit momentele de nădire masivă, îți parcai în față bancuri de comuni și teni, prea mici ca să puncteze. Surprinzător, nimic serios nu am luat peste pat, izolat, la intercepție, sau în orice alt mod. Trebuia să ignori tot ce știai despre stategia de capturare a crapilor mari. Interesant, nu? S-au prins de fază, sau știau jocul și vecinii din stânga noastră și, după câteva nădiri masive, au reușit să grupeze oglinzile în fața lor.
Cum între noi era un stand gol, distanța dintre cele 2 paturi era considerabilă, crapii mari se mutau greu, în aceste condiții. Devenise foarte clar că aveam prea puține bile, pentru etapa finală a concursului. Bonus, în fața noastră se instalează doar crapi comuni. Niște șui răi, cu care înnebunești în drill și cu care nu faci nimic, nu sar de 12 kg. Surpriză, prindem și câțiva somni, cu burțile pline de bile. De obicei, prefer să alimentez constant patul de nadă și-mi constitui o mică rezervă. De data asta, nu am făcut-o! Ar fi fost vremea rezervei de nadă.
A fost primul concurs, desfășurat exclusiv pe boiliesuri, pe Sacoș. Orice putea fi posibil! Era greu să anticipezi totul. Cum îmi place riscul maxim, mă tot gândeam și la varianta „All-In”. Nu am jucat-o. Până la urmă, în ultimele ore de concurs, am cedat la limită și poziția secundă, terminând pe trei la general. Asta, deși am prins cel puțin 5 crapi, între 12-14 kg, în ultimele două ore de joc.
Pare simplistă radiografia jocului corect de la acea vreme. Cerea, totuși, un stand agreat de crapii capitali, pe care aveau tendința să staționeze (sau, cel puțin, o zonă prin care făceau tranzit) și bile multe, de o calitate rezonabilă.
Mult mai mari acum, crapii capitali ai Sacoșului sunt solitari și se grupează foarte rar și greu. Dar, dacă ai tupeu… Cine știe?
P.S. „All-In”-ul mi-ar fi ieșit! #S1
Autor: Stelian Badiu 25 aprilie 2022
