Plumbul, cu toată viteza lui mare de după lansare, nu lovește aproape niciodată peștele pe traiectoria de cădere în apă.
Cum se explică? 177mph sau 284 km/h, adică 80m/s.
Este viteza maximă înregistrată a unui plumb, la desprindere, după o aruncare în casting.
1400m/s. Este viteza sunetului în apă.
Sunetul e de minim 17 ori mai rapid decât plumbul.
O primă constatare! Dacă facem o „pleasnă”, rupem înaintașul și plumbul cade la 8m în fața pescarului, unde admitem că avem un pește, plumbul ajunge acolo nu mai repede de 0,1s.
Dar prima informație asupra pericolului (datorită frecării la înaintare cu aerul, se emite un sunet, un șuierat) ajunge la pește, pe calea apei, dupa 0.005s !!! (vibratii inregistrate de linia laterala).
Creierul rămâne cu mult timp, să proceseze informația, să găsească direcția din care vine plumbul și să coordoneze ferirea.
Are timp berechet pentru asta deși am făcut calcule pentru cazul cel mai defavorabil, adică cu o viteză maximă posibilă a plumbului, mult prea exagerată.
O să ziceți ca poate șuieratul plumbului în zbor nu se transmite prin apă. Ok, dar crapul are ureche internă și percepe zgomote ce vin prin aer.
300m/s. Este viteza sunetului prin aer.
Așadar cum viteza e de 4 ori mai mică, sunetul va ajunge de patru ori mai târziu, față de cazul transmisiei prin apă.
Tot acolo ajungem comparând timpii. Ecartul dintre cele 2 evenimente e la fel de mare.
Oricum, practic, creierul peștelui primește informații pe două căi separate, are timp să proceseze informația și dacă e cazul se ferește din calea plumbului.
Daca peștele e însă bolnav, sau din alte motive nu poate reacționa rapid, e posibil să fie atins, lucru extrem de rar întâlnit.
Mitul conform căruia rănim peștii, cu plumbii lansați de noi, e fals.
Si un raspuns ulterior…
Dacă vezi ceva venind spre ochii tăi, instinctiv, te ferești, mișcând capul în lateral. Dacă este prea târziu, închizi ochii. Auzul intervine și el, în dezvoltarea unor automatisme de protecție, cu care suntem înzestrați. Acum, e drept că nu suntem înzestrați de natură cu o linie laterală, cu care să percepem, ca și peștii, „lumea vibrațiilor”.
Nu avem acest simț în plus.
Nici noi, nici peștii, nu putem evita glonțul unei arme, tras spre noi. E simplu, vine cu o viteză prea mare.
În articol, am facut doar o analiză în cazul limită cel mai defavorabil pentru pește…
În practică, viteza medie a plumbului pe traiectorie e mult mai mică, iar viteza la impactul cu apa, ridicol de mică (fața de cei 80m/s din calcule).
Așadar, are atât de mult timp la dispoziție să se ferească, încât înainte, poate trage un fum, două de țigară (a se înțelege mânca o boabă două). După care, la mișto, să se mute 10cm mai la stânga, iar plumbul să treacă razant pe lângă el, la 2cm. Și asta tot a te feri înseamnă. Peștele are toate dotările necesare ca să facă asta.
Dintr-o discutie in privat:
….
Nu biologia ii răspunsul aici.
Ii statistica și fizica.
…..
Rămâne dilema de ce unii nu se feresc!
Și cred ca tot la fight or flight ajungi.
…..
Exista un răspuns hormonal în condiții de stres. Se numește fight or flight.
Și și mai complex, la stress acut poate deveni fight, flight or freeze.
Adică la …..se dezlănțuie o cascada hormonala care determina organismul fie sa lupte cu „inamicul”, fie sa se orienteze către pace și siguranță.
…..
Și aici iar intervine unicitatea individuala.
Fiecare organism răspunde în mod unic, deși exista anumite tendințe, clare.
…..
Și în loc de final. Probabilitatea ca un pește să fie lovit de plumb după lansare, e ridicol de mică în comparație cu probabilitatea ca un om să fie lovit de fulger.
Autor: Stelian Badiu 29 septembrie 2022
